Formarea

Formarea

TBS oferă cursuri de formare în diferite domenii: vânzări, productivitate, leadership, resurse umane, abilităţi de comunicare şi prezentare.

Înainte de începerea unui program de formare pentru un Client, TBS recurge la o identificare detaliată a necesităţilor şi obiectivelor de formare, care se realizează împreună cu Clientul.

Total Business Solutions, în parteneriat cu traineri specializaţi, a organizat numeroase seminarii şi ateliere, incluzând, bineînţeles, cele de factură tehnică. Aceste programe pot fi utile persoanelor fizice, în funcţie de experienţele anterioare şi de problemele cu care se confruntă organizaţia.

Ne concentrăm programele pe îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor profesionale necesare pentru ca membrii unei organizaţii să obţină performanţe superioare.

Mai mult, în realizarea programelor, ne bazăm pe cunoștințele dobândite în urma bateriei de teste psihologice. Aceste informaţii ne ajută să stabilim tipul de exerciţii, să combinăm persoanele în cadrul studiilor de caz şi să oferim un feedback corect de dinamică a grupului clienţilor noştri.

TBS oferă Formare în diferite domenii, cum ar fi: Vânzări, Productivitate şi Leadership. Toate programele sunt dezvoltate în colaborare cu consultanţii noştri externi care au deja peste 10 ani de experienţă în cadrul multinaţionalelor. Consultanţii TBS pot furniza toate cursurile în limbile română şi engleză şi acestea acoperă toate SCEE.

Formatorii noştri externi pot oferi diferite programe în cadrul:

Effective Selling Strategies - Agenţii de vânzări de succes sunt auto-motivaţi, au ţinte clar stabilite şi obiective clare. Le face plăcere să interacţioneze cu ceilalţi şi înţeleg importanţa dorinţei de a fi de ajutor. De asemenea, aceştia cunosc “elementele de bază” ale vânzării profesioniste. Programul nostru îi ajută pe ceilalţi:

      • Să învețe arta prospectării
      • Să pregătească o prezentare eficientă
      • Să recunoască semnalele de cumpărare şi să descopere motivele de cumpărare principale
      • Să devină experţi în încheierea unor afaceri
      • Să ofere asistenţă excepţională clienţilor

Effective Personal Productivity - Dacă oamenii dumneavoastră sunt productivi, organizaţia dumneavoastră este productivă. Dacă oamenii ridică ştacheta calităţii, clienţii vor vedea diferenţa. Programul nostru va ajuta membrii organizaţiei dumneavoastră:

      • Să-și evalueze atitudinea şi să facă modificări comportamentale productive
      • Să stabilească obiective şi să obţină rezultate
      • Să sporească productivitatea prin controlarea priorităţilor
      • Să comunice mai eficient
      • Să devină un jucător în echipă
      • Să facă faţă întreruperilor
      • Să se dezvolte într-un mediu de învăţare

Effective Personal Leadership - Toate persoanele din cadrul unei organizaţii devin importanţi deoarece, pe de o parte reprezintă organizaţia în exterior şi, pe de altă parte, interacţionează cu organizaţia. Motivaţia şi imaginea personală sunt cheia pentru modul în care obţin performanţe, răspund şi conduc. Programul nostru ajută oamenii:

      • Să îşi realizeze potenţialul de leadership personal prin consolidarea punctelor forte şi îmbunătăţirea imaginii de sine
      • Să facă alegeri pentru succes prin depăşirea obstacolelor anterioare
      • Să crească auto-motivarea prin modificarea atitudinilor, comportamentelor şi obiceiurilor
      • Să realizeze în scris un Plan de acţiune pentru reușită

Effective Motivational Leadership - Deoarece lumea afacerilor s-a schimbat şi a evoluat, nevoia de lideri eficienţi a crescut foarte mult. Pentru ca o companie să fie cu adevărat puternică şi inovatoare, trebuie să ”construiască” lideri la nivelul întregii organizaţii. Programul nostru vă va ajuta:

      • Să înţelegeţi de ce este nevoie pentru a deveni un lider motivaţional
      • Să creaţi şi să comunicaţi viziunea dumneavoastră pentru viitor
      • Să creaţi echipe câştigătoare pentru secolul 21
      • Să conduceţi schimbarea şi inovaţia la nivelul organizaţiei
      • Să creați o organizație de lideri

Effective Strategic Leadership - Leadership-ul strategic este capacitatea de a conduce o organizaţie. Un lider strategic poate defini şi dezvolta scopul organizaţiei, strategiile principale, structura optimă, de a plasa persoanele potrivite în rolurile potrivite şi de a identifica cele mai eficiente procese pentru succesul organizaţiei. Programul nostru vă va ajuta:

      • Să clarificaţi scopul strategic al organizației: de ce existaţi
      • Să realizaţi o evaluare strategică cuprinzătoare: unde vă aflaţi acum
      • Să asiguraţi o dezvoltare strategică: încotro vă îndreptaţi
      • Să implementaţi execuţia strategică: să vă transformaţi strategia în realitate

Putem dezvolta mai multe programe personalizate, dintre care menționăm: Coaching, Managementul simulării companiei micro-economice, Managementul unei rețele de magazine, Resurse umane, Abilităţi de comunicare şi prezentare.

După fiecare program de instruire, TBS oferă clientului un sumar şi o evaluare a rezultatelor programului de instruire.

UKRO