Munca, conjugarea pe care am uitat-o

Munca, conjugarea pe care am uitat-o

Căpătarăm, iată, o dimensiune socială: puţin cam servili, ceva spirit de turmă, nu prea competitivi, mai degrabă fatalişti, cinici şi pesimişti – nu sună prea încurajator, nu? Aici fiind factori pe care cu greu îi putem schimba. Cum se văd aceşti factori în zona pragmatică, a antreprenorilor, a şefilor de companii şi a specialiştilor în resurse umane?

CE LOC OCUPĂ MUNCA ÎN SISTEMUL DE VALORI SOCIALE LOCALE?

„Nu ştiu dacă este neapărat vorba de un sistem de valori sociale, cât de un sistem social în sine. Statul încurajează încă prea puţin atât individul (de regulă ne referim la şomeri) cât şi compania să investească în muncă, să fie activi. Este un sistem social inert, care nu stimulează suficient. Fie că ne referim la proaspeţii absolvenţi de studii superioare, sau la cei care provin din medii mai puţin favorizate, lipsiţi de acces la educaţia care să le permită o calificare, ţine mult mai mult de individ în sine şi mult prea puţin de sistem să reuşească efectiv din punct de vedere profesional“, spune Oana Botolan Datki, partener pentru Europa de Sud-Est la firma de consultanţă HR Consulteam. Munca dobândeşte, din păcate, valenţele unui mijloc de supravieţuire şi încetează să fie un mod de exprimare individuală, o activitate de dezvoltare, personală sau socială. Probabil aici este nevoie de o schimbare în mentalitate: individul să se orienteze către un domeniu de activitate care să nu-i asigure doar traiul zilnic, ci să îi ofere posibilitatea de a creşte. „Îmi vine în minte un singur exemplu: dacă profesia de dascăl, la orice nivel – plecând de la învăţământul preşcolar şi terminând cu cel universitar – ar fi valorizată corespunzător, s-ar crea un cerc vicios pozitiv: mai mulţi profesionişti ar alege acest domeniu, s-ar implica dedicat, ar investi în copii şi implicit în viitorul societăţii, ceea ce ar întreţine ciclul acesta într-un sens bun“, spune Oana Botolan.

Societatea a traversat varii etape, timpuri în care oamenii care munceau au fost, pe rând: obiecte sau sclavi, mijloace sau unelte, ajungând o resursă sau un capital important, iar în prezent s-a ajuns la acceptarea faptului că se lucrează, pur şi simplu, cu oameni, spune Antoneta Galeş, director de comunicare şi dezvoltare organizaţională la Selgros Cash & Carry. „Sunt studii care dezvăluie diferenţe culturale între popoare. Chiar dacă ele există, e de preferat să ne orientăm mai degrabă pe ceea ce ne este comun nouă, oamenilor, şi nu pe ceea ce ne diferenţiază pe noi, românii. Se vorbeşte foarte mult despre faptul că cei 50 de ani de comunism au distrus cultura muncii. Personal, cred că e mai grav de atât. Toate glumele «populare» despre cum ar trebui evitată munca nu au fost create doar din 1945 încoace. Vom reuşi doar dacă vom şti să facem diferenţa între cei care vor şi cei care nu şi îi vom răsplăti corect pe cei dintâi.“

Profesorul universitar Mircea Coşea spune că sunt trei segmente care caracterizează munca. Înainte de orice, românul nu munceşte mai puţin decât altul, dar o face într-o formă de organizare inferioară tipului de management care există în alte ţări. „Munca la români este dezorganizată, se lucrează sezonier, există o cultură influenţată de sezonalitatea agriculturii, mai ales în mediul rural; în anotimpul rece nu se munceşte aproape deloc, în timp ce alţii au pus la punct industrii întregi în timpul iernii – ceasul elveţian a apărut pentru că localnicii nu aveau ce face iarna şi au început să lucreze piese pentru ceasuri, pe care într-o primă fază le vindeau ceasornicarilor.

La noi iarna nu se face nimic şi această cultură a sezonului s-a transmis şi în mediul urban. Această lipsă de organizare se vede şi din faptul că nu există o bugetare normală a muncii. Există neconcordanţe între sumele de bani pe care ar putea să le obţină cineva pentru a presta o muncă şi munca pe care o depune. Câteodată se încep activităţi mult mai costisitoare decât ar putea să se finalizeze; să ne uităm la numărul mare de case, de imobile începute şi lăsate în paragină pentru că nu au mai avut bani pentru a le termina“. Un alt element este relaţia personală; pentru român contează mai mult relaţiile, de rudenie sau amicale, decât profesionalismul sau competenţa. Iar aşa-zisele concursuri pentru ocuparea unor posturi sunt în general trucate, iar profesionalismul este înlocuit cu relaţii de conjunctură, de rudenie sau de prietenie. În al treilea rând este lipsa de motivaţie. Se spune că românul lucrează bine în străinătate şi prost în ţară.

Asta pentru că românii nu au motivaţie; nu au motivaţie pentru că există există un raport invers proporţional între muncă şi plată, un efect al culturii de subzistenţă şi al culturii de subordonare. Plata a fost întotdeauna mai mică decât munca, influenţată fie de relaţii, fie de cutume. Lipsa de motivare este dată şi de nerespectarea statutului social al individului. „Comunismul a introdus noţiunile de muncă productivă şi de muncă neproductivă, dintr-o foarte proastă înţelegere a ideilor lui Marx. Numai cel care muncea fizic era bine plătit, iar intelectualul era un fel de paria al societăţii. În comunism, minerii şi strungarii erau cei apreciaţi, iar profesorii, avocaţii, intelectualii erau consideraţi nişte oameni care trebuia să trăiască, dar nu să prospere, pentru că nu creau valoare materială“, adaugă Coşea.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7

UKRO