Braşovul preferă angajaţii tineri

Braşovul preferă angajaţii tineri

Braşovul face parte, alături de Bucureşti, Timiş, Cluj şi Sibiu, din zonele în care lucrează cu preponderenţă tineri. Acestea sunt, de fapt, zonele în care s-au făcut investiţii masive în ultimii ani în centre de suport sau call centere şi unde se preferă angajarea tinerilor pentru că aceştia reprezintă un cost redus pentru companii.

De regulă, găsim persoane între 35 şi 45 de ani încadrate mai mult în manufactură şi în instituţiile de stat. Dacă ne uităm la angajările făcute în servicii, vârsta medie a angajaţilor scade către 25-30 de ani. Asta se vede şi din statisticile extrase din Revisal unde Bucureşti şi Ilfov sunt în topul angajărilor personelor până în 35 de ani.

În aceste zone serviciile sunt cele care predomină în defavoarea manufacturii”, spune Sorina Donisa, preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor de Muncă Temporară (ARAMT). Potrivit unei statistici a ARAMT, organizaţie ce reuneşte companii care au peste 30.000 de salariaţi în regim temporar, peste 52% din contractele de muncă prin agenţii de muncă temporară se încheie cu tineri până în 30 de ani şi 40% dintre acestea cu persoane având între 31 şi 45 de ani.

Sunt preferaţi la angajare cei care au între 27 şi 35 de ani, iar piaţa este foarte ciudată, pentru că este foarte greu să îţi găseşti un loc de muncă pentru restul categoriilor de vârstă, spune şi Daniela Necefor, managing partner al firmei de executive search Total Business Solutions (TBS).„Am întâlnit un caz în care un director de resurse umane care avea înainte un salariu de 3.000 de euro şi a rămas fără loc de muncă pentru că firma la care lucra şi-a încetat activitatea şi care ar fi acceptat şi 1.500 de euro pe lună la o nouă companie. Însă a fost refuzat pe motiv că, atunci când economia îşi va reveni, acesta va pleca imediat din companie. Este un cerc vicios, pentru că nimeni nu ştie când economia îşi va reveni. Dacă ar fi să aleg, aş opta pentru un candidat cu experienţă, pentru că, chiar dacă stă un an sau doi în companie, pune la punct procesele din organizaţie”, spune Daniela Necefor. Ea mai spune că angajatorii ar trebui să se gândească la acest tip de candidaţi ca la un fel de manageri de proiect, care vin în companie pentru o perioadă de timp.

Până la urmă, decizia de angajare nu are legătură cu vârsta, ci cu ce are de adus persoana respectivă în organizaţie. Aici ar putea fi vorba fie de energie (o caracteristică a persoanelor tinere), fie de cunoştinţele sau înţelepciunea persoanelor cu experienţă.

UKRO